Fundația Enable România s-a implicat activ în ajutorarea victimelor războiului din Ucraina, cei care, peste noapte, au fost nevoiți să plece din propria țară pentru a se salva. Personalul si voluntarii noștri au venit în sprijinul refugiaților încă din primele zile ale războiului. În doar câteva zile s-au adunat o mulțime de fapte, acțiuni si multe ore de voluntariat. Dintre acestea putem aminti:
• localizarea unor variante temporare de adăpost;
• suport financiar pentru acoperirea costurilor de chirie, utilități, masă și alte nevoi urgente ale refugiaților ucraineni;
• identificarea unor soluții de adăpost pe termen lung a refugiaților care au aplicat pentru azil în România;
Nu vom înceta sa ne implicam in toate demersurile necesare acestei cauze, dar dorim în primul rând să întindem o mână de ajutor refugiaților ucraineni care au nevoie de adăpost. De aceea am deschis un fond de urgență care va contribui la acoperirea nevoii de adăpost pentru persoanele care sosesc în România.
Mulțumim tuturor celor care s-au implicat în mod activ la aceasta campanie! Împreună reușim să activam tot ce e mai bun în fiecare comunitate.
Cum ne puteți susține:
Cei care doresc să ni se alăture o pot face prin contul Fundației:
RO98RNCB0175148926150001 – BCR SWIFT: RNCBROBUXXX
Sau Revolut 0740050013
Pentru detalii si sugestii nu ezitați să ne contactați:
office@fundatiaenable.ro
0740050013 – Radu Ionel Țuțu – Președinte Fundația Enable România